Ganduri

Unul din motivele pentru care n`am rezistat prea mult in Bucuresti a fost dorul de mare. Iubesc marea in orice anotimp, in orice moment. Este terapeutica. Are un ceva care te face s`o iubesti, s`o doresti si sa n`o uiti niciodata.

Cei care ajung sa ma cunoasca indeajuns de bine stiu faptul ca oricand sunt suparata ma duc sa stau pe plaja. Asa m`a gasit atunci. Bucatele pe plaja. Fumand, cred ca plangand. Fara suspine. Si era abia inceputul verii. S`a asezat langa mine pe nisip si m`a luat de mana. Avantajul faptului ca un barbat te cunoaste atat de bine este ala ca sa stie cand sa taca si cand sa fie langa tine.

Era noapte de mult cand i`am zis sa plecam de acolo. Oriunde, dar undeva sa nu stiu de nimeni. Asa ca am plecat pentru cateva zile din oras.  M`a dus undeva unde am putut sa`mi ling linistita ranile. Am stat in pat, am baut o tona de ceaiuri fortata, ne`am plimbat linistiti pe strazi in liniste si am avut ocazia sa`mi pun ordine in ganduri.

N`a fost niciodata vorba de faptul ca sunt dependenta de barbatii din viata mea. Dar mi`am dorit intotdeauna sa am pe cineva alaturi, cineva care sa ma aleaga pe mine inaintea oricui. Cineva care, daca ar fi nevoit, sa renunte la tot pentru mine, pentru ca eu stiu ca as putea sa fac asta pentru barbatul pe care`l iubesc.

Au fost mereu in viata mea destui barbati, dar n`am avut niciodata “de unde alege”. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu toti s`au speriat. De independenta mea, de puterea de a depasi momentele, de privirea care, dupa cate am inteles ii face sa se piarda. Dar toate astea ma definesc. Si atunci ? Ma schimb pe mine, doar ca sa nu fiu singura? Viata m`a facut sa devin asa. Si fara astea, cred ca as fi fost de mult prabusita sub greutati.

Asadar, daca iese din discutie faptul ca eu m`as putea schimba, oare chiar exista cineva acolo care ar rezista langa mine?

Vara asta a fost o parada de barbati, fiecare cu destule calitati ca sa ma faca sa ma gandesc la mai mult, dar cu prea multa nesiguranta ca sa aibe cum sa stea pe langa mine destul. Si el. Nelipsit din viata mea, dar o certitudine a faptului ca impreuna, ne`am distruge reciproc.

Si acum vine optimismul specific. Asta sunt si daca vara asta m`a invatat ceva, este ca n`am sa accept mai putin decat merit, n`am sa las pe cineva sa ma schimbe doar pentru ca sunt altfel decat celelalte. Pentru ca rad zgomotos in public, sau pentru ca spun unui om direct ce am de zis, sau pentru ca stiu ca daca ma uit in ochii cuiva incepe sa se fastaceasca. Asa sunt. Si daca exista totusi exista un cineva potrivit pentru mine, atunci.. il rog sa apara mai repede.

A venit toamna, odata cu ea apar toti inapoi in viata mea. Si totusi..daca cineva ar intelege ca tot ce`mi trebuie e doar unul. Si bun. Atat.

 

Ea