Childish Memories


In the night..

Imi doresc asa de tare sa insirui vorbe, sa arunc cu gandurile`n blog si sa nu le intalnesc pana data viitoare cand o sa vreau sa mai stiu de mine. Dar cand? Tot timpul se gaseste altceva de facut, altcineva de ajutat, altele.. altii.. si asa ajung pe ultimul plan. Prin definitie cei care apartin zodiei mele sunt egoisti..si uite ca totusi sunt momente care intaresc regula. Momente cand tot altruismul din mine ajunge la limita de jos. Si`mi vine sa stig.. si cu mine cum ramane? Dar cine sa ma auda cand toti se uita in propriile oglinzi.

Eu n`am. Nici oglinzi, nici clipe, nici oameni, nici vorbe care sa fie auzite. Sunt ca o adiere.. si alerg acolo unde e nevoie de mine. Zambesc. Plutesc. Si`n final ma trantesc obosita pe patul meu roz. Viata, timpul sau Cineva de sus are darul nemapomenit de a ne mai da cate o palma peste ochi cand ne asteptam mai putin.

Acum cateva zile am dormit in camera mea, din casa parintilor. Camera in care n`am mai dormit de vreo 5 ani. Parca eram in vise.. camera mea roz.. cu draperii roz, cu baia mea roz.. cu totul exact asa cum am lasat. Cartile adolescentei.. poze insirate.. premii, legitimatii.. amintiri din scurta mea cariera de jurnalista.. maimutoii mei multi si pufosi. Toate erau acolo alaturi de amintiri ale serilor ca intre fete cand fumul de tigare era mai mult decat oxigenul, cand radeam.. de seri de vara si vise adolescentine.

Am adormit ca atunci, fara griji, fara ganduri, cu zambetul pe buze. Cu vise frumoase si sperante de foarte bine in sufletul atat de alb atunci. Scrisori de dragoste ascunse.. si jurnale.. in acelasi loc ma asteptau sa le rasfoiesc.

Sunt bune amintirile uneori, doar ca atunci cand se termina, ramai cu gustul amar al realitatii noaste. Eu in negru, in camera mea roz.. sufletul trist amintindu`si de ceea ce`mi spunea de mult mama.. „n`ai sa te mai intalnesti niciodata cu anii copilariei.. bucura`te de ei”. Dar, niciodata nu stim sa apreciem ceea ce avem si intotdeauna este altceva mai mult, mai sus, mai altfel care ne ia ochii.

5 ani mai tarziu.. nimic din acea eu nu se mai vede.. au ramas doar particele, ascunse bine, care, asemeni ruinelor, se mai vad in serile cu luna plina, cand doar cine stie sa caute, gaseste.

Asadar dragilor.. mai savurati momente pentru atunci cand nimic n`o sa le poata aduce inapoi.

Eu

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s