Nu e poveste

E intotdeauna greu sa abordezi diverse subiecte, asa cum e greu si`n acelasi timp delicat sa`l abordez pe asta. A trecut ceva vreme de cand am renuntat sa ma uit la televizor. Mi se pare daunator si absolut stupid. Se emit atatea idiotenii verbale pe minut ca mi`e sila sa`l aprind cu saptamanile, faimoasele stiri de ora 5 au devenit circ national. Toata lumea se uita, tzatzaie si apoi uita. Nimeni nu se intreaba nimic, si chiar daca o fac, intrebarea nu`si gaseste niciodata raspunsul.

Si totusi se intampla, sunt acolo. Cazurile de violenta domestica sunt reale, nu`s telenovele, nu`s basme. Si nimeni nu face mai nimic pentru asta. Este un subiect interesant de conversatie ca X isi aliniaza familia si`i „pune la respect”, sau chiar unul de lauda pentru oamenii fara pic de materie cenusie in creier ca sa deosebeasca un ou de o piatra.

Cel mai trist e ca nimeni nu se intreaba ce se intampla. Nimeni. Asa ca o sa va zic o poveste.

Avea 14 ani. Si cei mai frumosi ochi pe care`i vazusem vreodata. Cand te uitai in ochii ei vedeai toata bunatatea din lume. Paradisul parea adevarat atunci cand te uitai la ea, si te facea sa te intrebi cum a putut Dumnezeu sa dea drumul unui mic ingeras din Rai. Parul cret si negru, lasat in bucle pana la umeri ii inconjura fata atat de frumoasa. Nu exista loc in care sa se duca fara ca oamenii sa intoarca privirile dupa ea.

Era cea mai buna prietena a mea. O vedeam in unele dimineti cum aproape adormea la ore. Ii vedeam in altele o tristete pe fata care`mi facea sufletul sa se rupa in bucati. Nu vorbea niciodata de lucrurile care o faceau sa fie asa. Auzisem ca tatal ei avea probleme si ca era dur, dar eram copii si nu intelegeam prea bine ce inseamna lucrurile alea.

Mergeam deseori in parc, la film, dormea la mine uneori, uneori radeam mult si eram pline de viata, asa cum ar trebui sa fie orice copil la varsta aia. Asta pana intr`o zi cand n`a mai venit la scoala. A disparut. Am cautat`o acasa si mi`a raspuns tatal ei care mi`a zis sec ca Irene a plecat. Atat.

Si anii au trecut.. intr`o zi, dupa vreo 8 ani, am intalnit`o pe Irene din intamplare in Italia, pe cand eram intr`o vizita de afaceri. Arata absolut senzational. Frumusetea ei era stralucitoare. Avea o gratie in miscari care te zapacea si nu stiu cum facea dar nu mai puteai sa`ti iei ochii de la ea. Inca mai avea ceva din copila Irene care`mi fusese prietena, doar ca acum, privind`o in ochi, nu mai gaseai bunatatea aia.. nu vedeai decat o tristete ascunsa care te facea sa vrei sa plangi.

Am intrebat`o ce s`a intamplat. Ce a facut si de ce a disparut atunci.

– Aveam 14 ani, a inceput sorbind din cafea, 14 ani si o data la cateva zile imi distrugea parti din mine. Datorita lui, datorita ei.. datorita parintilor mei am ajuns aici. La 22, fara parti din suflet si orgoliu. El, pentru ca fiecare palma pe care mi`a dat`o, mi`a luat cate putin din mine… ea, pentru ca nu a avut destula putere sa plece si sa inceapa o noua viata. As gasi vinovati si motive inca 5 ore de acum inainte. Dar adevarul e ca, daca as lua`o de la capat as face alte alegeri, cu mintea de acum.

– Imi pare rau.. am soptit cu nasul in cafea.

– Si mie.. si mie..

Am plecat in ziua aia zapacita. Mult timp m`am gandit la prietena mea Irene, la ce i s`a intamplat si de multe ori m`am intrebat daca as fi putut sa o ajut atunci.

Poate pe ea n`am reusit sa o ajut, dar ma alatur campaniei „NU E O POVESTE”. Campanie care vrea sa spuna simplu.. violenta domestica nu face bine! Un copil crescut intr`o asemenea familie devine victima sau agresor. Foarte rar, daca gaseste un exemplu in afara familiei, poate depasi traumele cauzate de violenta domestica.

Nu stiu cati inteleg cu adevarat ce inseamna o campanie si de ce se obosesc atatia oameni, strigand sus si tare ca nu e bine. Da, stiu, multi care sunt in asemenea familii, gasesc numai ideea de a parasi „caminul” groaznica si greu de pus in practica. „unde ma duc? ce o sa fac? cum o sa mai dau ochii cu oamenii?” Daca astea sunt intrebarile, inseamna ca undeva e o grava problema. Pentru ca nu conteaza ce zic ceilalti, contezi tu si micutul caruia i`ai dat viata..

Ma alatur celor care vor sa schimbe ceva si intind o mana de ajutor celor care au nevoie.

Site`ul  nuepoveste.ro iti prezinta povestile copiilor care „au trait” in familii alaturi de violenta domestica.

NU E O POVESTE..

mai poti merge aici

 

 

va continua