Fara titlu


Without questions, just enjoing life

Nu vorbesc mult de ai mei, in general. Nu pentru ca nu i`as iubi enorm. Ci pentru ca sunt cam multe amintiri care, o data rascolite, incep sa pulseze din nou. Cam de fiecare data cand au fost pusi sa ia decizii, au ales altceva decat ma asteptam.

Nu m`am plans niciodata ca mi`a lipsit ceva cand eram mica. Sau ma rog, nimic material. Nu cred ca am spus ca vreau ceva si sa n`am. Dar apoi am crescut, am plecat si evidentul s`a produs.

Nu`mi inteleg de multe ori parinti, dar intr`un final am incetat sa mai incerc. Si .. au trecut ani. Eu aici, ei acolo. Si stiu ca habar nu au cum traiesc, nu ca le`ar pasa prea tare de aspectul asta, pentru ca ei merg pe principiul „tu te descurci.. doar te`ai descurcat mereu”. Si e asa revigorant cand aud asta. E ca o alta zgarietura pe o rana care (fie vorba intre noi) nu se vindeca niciodata. Nu`ti prea da sa razi, dar inca mai invat sa trec peste.

Si de fiecare data imi zic in minte ca de voi avea vreo doi copilasi d`astia mici si dulci, n`am sa aleg niciodata intre ei. Pentru ca pentru mine, notiunea de iubire de copil depaseste orice ratiune, nu e ca si cum inima mea s`ar imparti, ci si`ar mari capacitatea de iubire. Nu judec, nu`s in masura sa fac asta, nici macar nu vreau s`o fac. Nici nu critic, cere prea mult efort si nu`i frumos. Doar spun. Pentru ca.. poate, uneori, as fi vrut sa aleaga altfel.

In seri ca asta mi`l bag pe Bocelli la maxim in urechi si ma duc in „my happy place”, intr`o lume sanatoasa din toate punctele de vedere. Fara alcool sau cofeina, ca am interzis la astea, pentru o perioada, asta daca vreau sa apuc sa traiesc si urmatorul an. Asa ca savurez Nestea si Icetea si tot ce contine „tea” prin el.

Zile grele si geroase. Prea geroase as spune eu. Iar mie nu`mi place frigul. Drept dovada nici nu am haine groase, motiv pentru care am cam dardait zilele astea. Si cand gerul bate la fereastra dimineata, cafeaua e prea putina ca sa ma tina pe linia de plutire si tigarile (sa nu incep si subiectul asta) striga de pe masa catre mine, nu e nimic altceva de facut decat sa te relaxezi (fortat) sau sa muncesti. Cum munca m`a adus aproape de epuizare anu` trecut, am decis sa fiu foarte zen anul asta. Si anume aleg relaxare.

Imi car gandurile spre canapea, la cartea mea.. spre „my happy place”.. cu speranta ca maine va fi o zi mai buna si dorinta imensa ca Fat Frumos al meu sa vina mai repede pentru ca am mare nevoie de alinare.

Ea

Later edit : Am vazut Wuthering Heights si am lacrimat pe toata durata filmului, asta asa ca sa nu`mi mai trebuiasca „happy place” mult timp de acum inainte! 🙂

Anunțuri

12 gânduri despre „Fara titlu

  1. nu am cuvinte sa te aline

    😦

  2. Elza spune:

    o sa fie bine…
    si eu nu i-am inteles pe ai mei o buna bucata de vreme

  3. brandusa spune:

    .. asa la maxim, viata, muzica !
    Mi-am amintit cum spuneam noi odata, sa calcam pedala pana la fund.

  4. alessya20 spune:

    Si eu trec prin stari de-asta uneori >:D<

  5. Lecsya spune:

    Citind cartea, este mult mai rascolitor. 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s