Am alunecat putin..


Cafea.. Tigari. Nu le mai numar. Sunt prea multe din moment ce gatul imi arde si mi`e greu sa mai vorbesc. Am ajuns la concluzia ca nu scriu niciodata cand sunt fericita. Pentru ca nu am ce. Ar fi un post simplu. Sunt fericita.

Cand sunt trista, ei bine, atunci degetele alearga pe tastatura cu o repeziciune uimitoare, de parca ar fi constiente de toata durerea din mine si ar vrea sa o scrie mai repede. Poate asa o scot din sufletul meu.

Le dau dreptate celor care spun ca oamenii sunt schimbatori. Da, ne schimbam dorintele cu usurinta. Azi iubim un om si suntem capabili sa`i dam orice, chiar si ceea ce nu avem, pentru ca in ziua urmatoare sa ne stergem cu buretele trecutul cu el.

Povestile de dragoste cele mai fascinante sunt cele impregnate de suferinta. Sunt cele in care predomina durerea, de parca am fi sado masochisti pana`n strafunduri. Ne dorim cu ardoare o dragoste care sa ne faca sa zburam, fara sa stim ca aceeasi dragoste va da cu noi de pamant in secunda urmatoare. Dragostea te consuma, iti ia toata umanitatea din tine, iti mananca sufletul, iti macina inima, te face sa nu te mai recunosti. Faci lucruri si gesturi de care nu stiai ca esti capabil, te pui pe tine pe o tava de argint decorata cu sentimentele tale si o dai cu ochii plini de speranta celuilalt, asteptand sa faca la fel.

Dar nu primim aceleasi lucruri inapoi, pentru ca suntem diferiti. Crescuti in moduri diferite, cu valori diferinte. Ce e important pentru mine, nu este pentru tine si viceversa. Si atunci intervin probleme. Totul este perfect cat timp stati ascunsi intre patru pereti. In schimb, cand te decizi sa`ti iei dragostea de mana si sa iesi in lume, fii sigur ca ceilalti vor incepe sa ciuguleasca din ea.

Natura umana e complexa, ciudata. Asteptarile pe care le ai de la celalalt sunt reteta perfecta pentru dezastru. Dar cum sa nu ai asteptari cand tu dai totul? Dar totul este relativ. Pentru ca celalalt vrea mai mult. Si asa, pornesti pe drum cu un singur sens. Incepi sa te lasi pe tine, pentru a`l face pe celalalt fericit, uitand ca relatia in care trebuie sa investesti constant este cea cu tine. Uiti de prieteni, de familia ta, ca sa`i arati cat il iubesti, concentrandu`te pe prietenii  si familia lui.

Relatiile sunt dificile in general, dar cea mai dificila relatie este cu un om egoist, o eterna victima a vietii care se va razbuna pe tine pentru fiecare problema pe care o are, care va uita ca esti om si ca meriti respect si apreciere, care va uita ca ai un suflet ca a lui.. Si este si mai dureros cand descoperi intr`o seara ca zice cuvintele pe care ti le doreai atat de mult sa le auzi unei alte persoane.

Si ce faci? Iti acorzi o saptamana. Atat.Nicio zi in plus. O saptamana in care sa`ti plangi toata durerea din tine. Plangi. Dimineata, la pranz si seara, si uneori si intre mese putin. Plangi pe strada, in casa, cu prietenii, unde`ti vine, cand iti vine. Si vorbesti, nu taci, n`o tii in tine. O dai afara. Pe toata. Si te trezesti intr`o dimineata, te uiti in oglinda la epava care esti, iti dai doua dupa ceafa si te ridici. Iti aduci aminte de tine si incepi sa te recladesti.

Cand ai cazut, nu ai unde sa te duci mai jos, nu ai decat o singura directie, sus. Si renasti. Iti sugrumi suferinta si iti incinerezi durerile, iar din cenusa lor, ca o pasare pheonix renasti. E bine sa ai cicatrici pe suflet. Ele iti amintesc de cate ori ai cazut si te`ai ridicat. Iti amintesc ca esti puternic. Ca poti. Trebuie sa fii constient de cat de important esti TU.

Anunțuri

6 gânduri despre „Am alunecat putin..

  1. Brandusa spune:

    Cum de te-am pierdut din lista mea ?! Nu stiu si nu ma intreba. 🙂
    ..dar ma pot bucura sa te regasesc, da?? …chiar si asa , nitel alunecata.
    Cu drag,

  2. xxlweblog spune:

    Descantec
    (de tudor Arghez)i
    Lacate, cine te-a inchis
    La usa marelui meu vis?
    Unde ni-i cheia, unde-i pazitorul,
    Să sfarame zavorul
    Si să vedem în fundul noptii noastre
    Miscandu-se comorile albastre?

  3. xxlweblog spune:

    Mai tu esti deocheata :), ia vin’ la mosu sa-ti mai spuie un descantec:
    se descanta la gura cuptorului, la foc, in trei marti seara, cu trei smicele de alun, invalind focul
    Foc, focusorul meu,
    Eu te-oi invali,
    Tu nu te invali,
    Eu voi dormi,
    Tu nu dormi,
    Eu voi somna,
    Tu nu somna,
    Eu voi visa,
    Tu nu visa,
    Sa te faci laur, balaur,
    Cu solzii de aur,
    Sa te duci la ursitorul meu,
    Sa-l impungi, sa-l strapungi,
    Cu noua cozi intorcatoare,
    Cu noua picioare imblatoare,
    Cu noua impungatoare
    si sa mi-la duci:
    Prin paduri fara sine,
    Prin oras fara rusine,
    Cu gura cascata,
    Cu limba dabalazata.

    Descantec de dragoste si de ursita – E. N. Voronca

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s