Un drum?


 

– Iar ne regasim..

Imi ridic ochii tristi la persoana care`mi vorbeste. II vad ochii caprui si mari privindu`ma mirat. Stiu ce vede, epava unei femei care acum mult timp stralucea.

– Ai un talent sa apari mereu cand simt ca mai am putin si ma prabusesc de tot…

Realitatea mea e complicata. Am atat de putine persoane care`mi sunt alaturi neconditionat incat nici n`am nevoie de doua maini sa`i numar. Fara femeia asta superba care’mi este mai mult decat cea mai buna prietena astazi n’as mai fi fost ce sunt. Dumnezeu are un mod unic de a face oamenii predestinati sa faca parte din vietile noastre sa apara exact cand trebuie

Realitatea mea e cruda. Ploua peste orasul asta de o saptamana asa cum ploua si`n mine de prea mult timp. E buna ploaia. Mi se amesteca lacrimile cu picaturile ei si nu ma mai simt atat de ciudata, cand ploua toti oamenii sunt mai tristi. Am scuza perfecta.

Imi umple dorul asta toata fiinta. Mi`o sfasie uneori pe dinauntru. Dorul de tata, dorul de o viata linistita, dorul de un „el” doar al meu..

As pleca.. as fi plecat de atatea ori.. Doamne ce as pleca daca as stii ca e un loc in lumea asta unde sa ma mai simt ca acasa. Sa ma simt iar iubita si protejata. Nu stiu cum pare pentru ceilalti, dar fara ancore care sa te tina legata de ceva, iti vine de multe ori sa pleci departe, iar cand ajungi acolo realizezi ca e la fel ca locul de unde ai venit.

Trec anii cu o repeziciune care ma sperie, ma apropii atat de mult de schimbarea prefixului si ma uit in spate doar ca sa vad atatea si atatea esecuri, care`mi lasa un gust amar. Atatia oameni in care am crezut cu toata fiinta mea, atatea persoane care au luat tot ceea ce era mai bun din mine, incat azi am ajuns sa nu mai am nimic de oferit. Mi`e inima bucatale, mi`a inghetat fiinta pe dinauntru. Mi`am facut cu fiecare esec care m`a daramat zidurile mai groase si mai inalte, incat am ramas inchisa aici inauntru si nu mai vad nici macar soarele de pe cer.

Ma ustura toate cicatricile incat daca se apropie cineva prea mult de mine vreau sa fug departe. Ma uit speriata in ochii celuilalt sa vad daca pot sa gasesc un dram de bunatate sau intelegere in speranta ca ceea ce am trait nu se va mai repeta. Si sfarsesc in acelasi punct. Asa ca am ajuns in timp la concluzia ca oamenilor nu le place sa fii buna sau rabdatoare sau intelegatoare, pentru ca atunci nu fac altceva decat sa te calce in picioare. Oamenii sunt ciudati. Le plac oamenii inabordabili si nesuferiti, le place sa alerge, sa se roage, sa spere doar cand nu mai au pentru ce spera. In schimb daca au ce si`au dorit isi imagineaza ca asta e un lucru garantat care nu va disparea niciodata.

– Hey..

– Hey..

Nu mai am cuvinte. Am obosit. Am trecut si de oboseala. Am recladit, rezidit, rescris.. re..re.. Si nu mai stiu ce sa mai fac. Ma regasesc in aceeasi amorteala in care nu vreau sa mai simt nimic. M`as ingropa adanc in munca si n`as mai iesi de acolo.

Oare.. intr`o buna zi se va schimba ceva cu adevarat? Sau oare franturile astea.. de „optimism” sunt tot ceea ce mi`a mai ramas din ceea ce am avut candva?

Ea

 

Anunțuri

11 gânduri despre „Un drum?

  1. Am aflat eu, e sigur, de luni se indreapta vremea 🙂

  2. miss Red spune:

    🙂 va fi bine, oki ?

  3. Cleta spune:

    Of, dorurile astea… Nu ştiu ce să-ţi spun, decât că te înţeleg, n-am aflat vreo reţetă minune până acum. Fiecare are propria lui reţetă. Ştiu doar că uneori e normal să te simţi aşa, lasă-ţi demonii în pace, fii blândă cu ei, cu tine. Optimismul se cultivă câte puţin în fiecare zi, iar după un timp îţi vei da seama că ceva s-a schimbat, în bine, că te simţi mai uşoară, că nu te-ai mai lăsat doborâtă de micile tristeţi şi doruri, chiar dacă vor continua să te viziteze, dă-le pace. Îţi spune asta cea mai pesimistă persoană din lume. Cât despre oameni, e o afacere proastă să stai să-i înţelegi pe toţi. Sper că vei da şi de oameni de calitate. Rupe-te de cei care nu-ţi încântă sufletul. Şi da, ai dreptate în privinţa ancorelor, am simţit-o pe pielea mea şi încă o simt câteodată, cu sau fără ancore. Deşi sună clişeic, toate trec cu timpul, până şi dorurile şi tristeţile devin fade. Mi-era dor să te citesc, domnişoara cu gust de mare şi briza-n păr. Înveselile grabnică!

    • TwiTiSh0r spune:

      Iti multumesc frumos pentru vorbele pline de intelepciune. Se vede cand un om iti intelege starile si stie ce sa’ti zica 🙂

      Ma bucur ca m’ai citit si’mi pare rau ca m’ai citit atat de trista! Promit sa’mi revin cat mai repede posibil 🙂
      Te. Pup cu gust de mare si nisip!!!

      • Cleta spune:

        Pentru puţin! Să nu-ţi pară rău, scrisul face minuni, indiferent că rândurile ne sunt triste sau pline de speranţă. Te citesc de ani de zile şi chiar mă-ntrebam când vei mai scrie. Să ne scrii mai des! Cu gust de mare şi nisip să fie, că tare mi-e dor de mare şi nisipul ei. Te pup şi eu.

        Paula

  4. Cleta spune:

    Înveselire chiar, mă scuzi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s