Searching

It’s not sad..it’s for the soul

[scrisa duminica si nepostata din lipsa de timp]

Chef.. zero. Zero barat. Trage`i o linie si deja l`ai punctat. E doar ideea. Ramasa acolo, dupa multe ganduri amestecate. Cu cafele si mult prea multe tigari. Multi ani adunati sub carapacea care incepe sa se uzeze. Liniste. Uneori. De cele mai multe ori agitatie. Un taifun. Da, a avut dreptate cine m`a numit taifun. Asta sunt. Un taifun cu un mic curcubeu care apare foarte rar.

Muzica veche. Trebuie si un film vechi. Multe treburi gospodaresti weekendul asta. Nu ca ar fi rau, dar cand te dezobisnuiesti iti vine oarecum peste mana. Dar ne revenim, asa incet.. incet.. cineva zicea ca am ganduri cenusii. Nu`s cenusii, dar nu`s nici albe si nici negre. Sunt mai adanci si mai profunde. Trecem etape, una dupa alta. Acumulam informatii, experienta, maturitate. Incercam sa ne depasim constant pentru ca este interesant sa te descoperi si sa descoperi. Orice. De la oameni, la emotii, la stari de spirit. Totul de modifica odata cu noi, pentru ca lumea inceteaza sa mai arate la fel. E ca si cum ai reciti o carte dupa 2 ani. Nu mai e la fel. Poate cuvintele sunt aceleasi, dar intelesul e cu totul altul.

A fost o duminica oarecum. Am fost eu si muzica din casti. Am iesit in parc si m`am plimbat de nebuna doua ore. Am zambit copiilor, am mangaiat catelusi. Am stat langa ghiol si am fumat admirand frumusetea parcului. Ma uitam la cei care treceau tinandu`se de mana pe acolo, de la batranei albiti la tineri sarutandu`se la fiecare pas. Toti cu povestea lor. Toti lasand o urma in parc. Imi aduceam aminte de vremurile din liceu cand chiuleam si mergeam in parc.. de momentele in care m`am plimbat si eu cu un el pe acolo. De anii copilariei cand mergeam cu mama acolo.. de atatia si atatia ani trecuti peste parcul ala.. Am mers pe acelasi pod pe care`l stiu de o viata si m`a bufnit rasul amintindu`mi ce grandios il vedeam cand eram mica.

Mi`e dor de copilarie. de leaganele vechi si uzate, de toboganul imens, de tot ceea ce era atunci. Dar m`am bucurat de ceea ce am vazut acum. De copilasii fericiti care alergau in voie, de indragostitii care mergeau cu cineva de mana, de senzatia ca lumea e a lor. M`am hranit cu aer proaspat si a fost placut. Mi`am amintit atatea si am retrait multe in cele doua ore de plimbare.

Am simtit mirosul iernii si…mi`as fi dorit sa`l simt pe al verii,  pe care as vrea sa o simt mai repede. Am ajuns acasa si m`am lungit pe canapea cu o carte`n mana. Mi`am facut dupa amiaza absolut superba.. si m`am lasat cuprinsa de o dulce melancolie. Si stiu ca ma simte, parca are radar.. dar totusi nu`mi suna telefonul.. cred ca azi nu functioneaza butonul meu special.

Iar acasa.. si m`au apucat gandurile. Pauza.. nu mi`au placut niciodata pauzele. Era o vreme cand le ceream eu. Si aia a fost o perioada foarte aiurea. De obicei cand ceri pauza te simti prea plin, sufocat, stresat, nesigur, nedumerit.. Pauzele. Pauzele adolescentei. Poate ca avea dreptate o prietena care spunea ca de unele emotii trebuie sa te bucuri cat tin, daca incerci sa le prelungesti vei ramane cu un gust amar si o senzatie de neimplinire, daca stii cand sa te opresti vei ramane cu niste amintiri frumoase.

Am zis eu ca mereu unele raspunsuri vin prea tarziu, dar nimeni nu ma crede. Mi`aprind tigara si dau melodia la maxim. Avem atatea de trait, pacat ca n`avem mereu timpul si energia necesara sa facem asta. Uneori zicem doar pauza. Si totul se opreste si… e liniste. Pentru mine e zambet. Si caldura. E wow`ul din mine care`mi tine motoarele mergand tot timpul. Pentru ca eu traiesc momentul. Si stiu ca unele lucruri n`o sa fie niciodata cum vrem noi sa fie..

Breathe baby.. tomorrow`s near ..
Ea

Anunțuri

Despre W’ul meu

Sunt atat de obosita incat nu mai simt oboseala. Sunt pe pilot automat. Ceea ce bineinteles nu duce la nimic bun. Undeva printre mailuri, aprobari, organizari, telefoane si intalniri, mi’am facut putin timp sa mai scriu.

Putin timp inseamna la 6 dimineata cand ma bag in pat si’mi vine sa plang la ideea ca mai am de dormit doar 3. De cand cu job’ul asta constat ca daca reusesc sa dorm mai mult de 5 ore sunt cea mai odihnita persoana din lume. Ca de obicei, apreciem ceea ce avem cand nu mai e. Asa sunt eu cu odihna acum. O apreciez maxim.

Am constatat ieri alaltaieri de fapt, ca sunt persoane care inca ma mai fac oarescum sa tresar. Ceea ce e o minune. Tinand cont de ultimele luni din viata mea. In principiu nu ma mai misca nimic. Am devenit imuna la chestiile astea umane numite sentimente. De orice natura. Si totusi cand am vazut farurile alea..si masina lui..si numarul de la masina, ceva in mine a tresarit. Poate de frig. Sau poate din cauza amintirilor.. Cine stie?

Telefon. Trei litere. Hey . Hey e al lui. Pentru ca ca are si o melodie. Tot a lui. Care se numeste tot hey. Din orice pozitie melodia aia’mi aminteste de el. Tocmai de aia o si am in masina. Ca sa’mi amintesc. El e el. Ca asa’i place lui, dar asa’mi place mie mai mult. si lui ii plac replici precum „nu inca” sau „din umbra”. Si are farmecul lui. Probabil in alte conditii m’ar fi deranjat sa stie cineva prea multe despre mine. Dar..nu si acum.

Si imi imping de doua zile amintirile intr’un colt..si frec tare cu buretele sa sterg amprentele lui de pe mine iar..

Dar adevarul e ca amprentele lui pe mine arata prea bine..

/home/wpcom/public_html/wp-content/blogs.dir/1ad/7691847/files/2014/12/img_7763.jpg

He tastes like every dark thought I’ve ever had.

P.s. Waiting for „not yet”..and an answer

What about me?

Make it fly, bless your soul
You get by, take me along

Cred ca lucrurile si oameni isi lasa amprente peste noi. Mai mult oamenii decat evenimentele. Stiu din propie experienta ca putem sa blocam evenimente traumantizante din mintile noastre. Asa am reusit sa trec peste multe de`a lungul anilor. Le`am blocat si cu timpul le`am sters. Oricat de puternica am fost, am avut clipe in care durerea sufleteasca se transforma intr`o agonie crunta care ma facea sa ma chircesc la podea incapabila sa ies din ghearele ei. Si atunci blocam totul, refuzam sa`mi las mintea sa mai cutreiere si inima sa mai simta.

Intr`un fel cred ca mi`am descoperit propriul buton de stop.

10455125_329586123867381_6509176249543874458_n

Din pacate in viata asta cand am gasit un om care sa ma faca sa vreau sa o iau de la capat, mi`a fost, intr`un fel sau altul rapit. Ca un fel de.. „fa bine si descurca`te”. Pentru ca a trebuit sa gasesc in mine puterea de a ma ridica. Probabil ca trecand dintr`o „dependenta” in alta, intr`un final as fi cazut atat de tare incat n`as mai fi fost capabila sa ma ridic deloc.

Holurile spitalului municipal ticsite de oameni. Fiecare cu durerea lui. Cu nervii intinsi la maxim. Si eu. Pe targa. Tremurand din toate incheieturile. Nici acum nu stiu daca de frig sau de soc. Probabil combinatia dintre cele doua. Si iar singura. Pentru ca e al naibi de frustrant sa fii singura, chiar si cand ai barbat. Cand e plecat, macar e scuzabil. Dar cand il ai si nu e acolo e cu atat mai trist. „El”`ul meu, ca nu e barbatul meu, e prea nou in viata mea ca sa`i pot da o definitie, dar nu atat de neinteresant incat sa nu`l sun sa ma plang.

– Si daca ma suni acum plangand, nu`ti dai seama ca ma faci sa ma invart ca un leu in cusca? Nu e ca si cum as fi la 100 de km departare, pana ajung eu acasa, tu esti deja refacuta.

– Pai si eu ce sa fac? Cui ma plang?

– Nimanui, ca doar esti una din cele mai puternice femei pe care le stiu.

– Mi`e dor de tine, dar acum ti`as da un pumn in cap.

Si apoi mi`am sunat jumatatea. Jumatatea mea este N. Adica sora mea din alti parinti. Bineinteles ca noi stim ca si daca am avea barbatii langa noi, tot una pe alta ne sustinem si ne ajutam.    Daca nu am fi avut nevoie de barbati in vietile noastre, sunt convinsa ca am fi trait fericite impreuna pana la adanci batraneti.

–––––––––––––––––––––––––-

– Stii, o sa plec. Mi`a zis cautand cu privire probabil niste scame invizibile de pe canapea.

– Si cand te intorci?

– Cel mai probabil in 3 luni..

Soc, panica si groaza.

– 3 luni?!?

Liniste.

– 3 luni de dormit singura in pat. Si eu cu cine o sa ma mai uit la Capatos noaptea?

– Sunt convins ca dintre toate, Capatos e cea mai mare problema a ta.
Si ne`a bufnit rasul pe amandoi

Noi femeile astea, suntem deosebite in felul nostru.

–––––––––––––––––––––––––-

Asa`i viata mea. Cand gasesc ceva bun si simt ca ma linistesc, mai primesc una dupa ceafa, sa nu cumva sa cred ca pentru mine lucrurile au voie sa fie linistite.

Sorb un pahar de suc de portocale, mai inghit doua pastile pentru dureri si zambesc. Daca nu in viata asta,pana acum, macar de acum inainte , poate o sa am parte si eu de niste pace si liniste.

Yours trully,

Ea

P.S. „De parca tu imi torni speranta in cafea in fiecare dimineata.”

Rehab

– Te rog nu ma rani!

Cuvinte ce se pierd in colturile memoriei. Altele care`mi revin in minte in linistea noptii. Patul meu care nu de mult ne ascundea de restul lumii imi pare prea mare acum. Partea lui de pat e goala. Si inca nu pot dormi pe ea. Ca un ultim omagiu pentru cel ce mi`a fost iubit o pastrez intacta. Ma trezesc si acum noaptea cautandu`l cu mana, sa verific daca nu cumva s`a dezvelit si sa`l sarut in somn, sa stie chiar si cand viseaza ca`l iubesc.

– Te iubesc, proasto!

O alta amintire se cuibareste la limita ratiunii, dar o imping inapoi. I`am facut o camera in adancul memoriei si ma chinui acum sa indes acolo toate amintirile cu el. Dar inca sunt multe care nu se lasa gasite asa usor. Care`mi scapa.

Statea cu sacosa plina de hainele pe care le mai avea la mine in fata usi, pregatit sa plece.

– Nu mai plange.. imi spunea

N`am reusit sa articulez niciun cuvant pentru ca stiam ca daca deschid gura nu as fi fost in stare sa rostesc niciun cuvant, ci doar as fi inceput sa plang mai tare. Dar ii spuneam din ochi sa nu plece.

– Gandeste`te la mine ca la un prieten si o sa iti treaca. Mi`a spus deschizand usa.

Si m`am trezit soptind „Nu pleca”.. Dar pentru el n`a contat. M`a sarutat pe frunte si a iesit, lasand usa deschisa in urma lui. Si eu m`am prabusit in spatele ei in genunchi.

M`a trezit a doua zi dimineata telefonul care suna insistent.

– Da?

– Ce faci?

– Nici nu inteleg de ce ma mai intrebi. Ce vrei? De ce m`ai sunat?

– Vroiam sa vad ce faci.

– Vrei sa ne impacam? L`am intrebat, plesnind peste fata speranta care`mi incoltea in inima.

– Nu, ti`am spus ca nu vreau sa mai vorbesc despre asta.

– Atunci, nu ma mai cauta.

Si am inchis telefonul. Prefer linistea asta care imi omoara timpanele, decat cuvintele lui reci si seci in urechea in care alte ori imi soptea ca ma iubeste si n`o sa ma raneasca niciodata.

– Stii, cred ca am vrut sa fiu doar a lui. I`as fi spus da, daca m`ar fi intrebat daca vreau sa`i fiu sotie. Cu toate lipsurile lui. Dragostea mea era suficienta sa le acopere pe toate.

Prietena mea se uita la mine ca la un extraterestru.

– Cum adica i`ai fi spus da?

– Asa: DA!

– Ne cunoastem de 15 ani. 15 ani lungi. Plini de .. absolut orice. Te cunosc de pe vremea in care jonglai usor 4 prieteni in acelasi timp. Ma uit la tine si`mi vine sa`ti dau doua palme din fundul gradinii. Tu nu intelegi?

– Ce?

– Baiatul asta se joaca cu tine. Dragostea ta pentru el si a lui pentru tine n`au aceeasi intensitate. Tu l`ai iubit asa cum e , constienta fiind de toate carentele lui, de comportamentul lui urat fata de tine uneori, de faptul ca nu vrea sa faca nimic. De faptul ca NICI PRIN GAND NU`I TRECEA SA TE CEARA DE NEVASTA!!!! Si acum , dupa toate pe care le`ai indurat, dupa tot ce ti`a facut el tie, iti cere sa ramaneti prieteni. ALOO!! Asta e cod pentru „hai sa ne futem fara sentimente”!!

Am tacut. Mult. Pentru ca avea dreptate. Dar cand esti orbit de dragoste, esti orb pana la capat. Cum ajungi din a fi iubita in a fi „in zona doar pentru a`i satisface nevoile” ei bine, asta ma depaseste.

Am observat ca in general cand suferi, ceilalti simt nevoia sa`ti impartaseasca din experientele lor cele mai dureroase din dragoste. De parca nu`i de ajuns durerea ta. Si`n loc sa te faca sa uiti de asta, ti`o aduc mai aproape de tine.

Cand oamenii pe care`i iubim pleaca din viata noastra lasa un gol. Golul ala nu se umple niciodata. Nu`i putem inlocui. Pentru ca pe fiecare i`am iubit intr`un mod diferit. Dar invatam in timp sa supravietuim cu golurile astea in noi.

Mi`as sadi flori in fata camerei cu amintirile noastre. Si le`as da parfumul tau. Mi`as agata de usa amintirea ochilor tai. Ca sa ma doara cand ma uit spre locul ala atat de rau incat sa nu mai deschid usa aia niciodata. Si as veni uneori noaptea, doar sa schimb pamantul si Sa plang dupa tine stand in genunchi ca sa ud florile cu lacrimile mele. Iar la ivirea zorilor m`as furisa inapoi la realitate.

O sa`ti caut toate urmele din viata mea si o sa le redesenez. Peste cicatricea din sufletul meu o sa`mi fac un tatuaj. O sa`mi scrijelesc cu sange o inima. Ca a mea e bucati, si`s imprastiate in asa de multe locuri incat nu stiu daca o sa o pot reface vreodata.

Eliberare

sau

la alegere inainte de a porni..

artgallery-sideoutman-abstract-digital-art-fractal-tree_of_love

Parte din ceva…

Zambete aruncate prin camera care era plina de mirosul nostru. Aburii de pe geamuri ramasesera ca o ultima dovada a ceea ce fusesem cu putin timp inainte. Fumul tigarilor noastre se jucau armonios prin camera. Intotdeauna mi s`a parut sexy un barbat care fumeaza. E ceva in gestul ala care ma excita.

– Plecam?

– Pai. Trebuie sa ma intalnesc cu ea.

Machiaj refacut in mare graba, haine.. „Fa ceva cu parul ala” imi zice in timp ce`si cauta pantofii. Bineinteles ca aratam sifonata dupa orele petrecute in moduri in care multi s`ar rusina numai sa se gandeasca. Dar intre noi lucrurile vin atat de natural incat nimic nu e pudic, interzis, tabu sau daunator. E o acceptare si o intelegere mai presus de cuvinte si gesturi, e ceva adanc, in amandoi, care ne spune ca asa trebuie sa fie. E ca si cum lucrurile se aseaza complet ca milioane de piese de puzzle puse la locurile lor.

Am iesit impreuna din casa, mergand unul langa altul si desi calcam pe asfalt nu simteam nimic decat aer si fericire. Cand am simtit ca ma ia de mine a fost ca si cum.. totul a murit  si a inviat in aceasi sencunda. Nimic mai natural si mai simplu decat doi oameni care se iubesc si se tin de mana pe strada. Nimic in afara de faptul ca totul este atat de complicat incat uneori ma intreb cum naiba rezist si de unde mai am puterea de a respira de fiecare data. Si totusi o fac. In fiecare zi, in fiecare clipa.

Ea si cu mine. De mana. In locul in care simti ca Dumnezeu e in fiecare din noi si ca facem parte din ceva mult mai mare decat noi. Eliberate de presiunile (atat de idioate) din fiecare zi. Libertate de a gandi si a visa. Si de a fi fericite. Apoi drumul spre cafea. Sacru. Cu rasete. Noi doua ca in zilele bune, cand singura grija era pachetul de tigari. Cand aveam stralucirea adolescentei in ochisorii nostri moi. Cand viata era mult mai roz si mai abramburita. Cand puteam sa tipam pe strada si sa fim nonconformiste. Cand totul era cu adevarat posibil. Fara norme, reguli, probleme si rautati.

young_love_v2_1280x960

Apoi s`a intamplat ceva. A sunat telefonul.

– Se mai face cafea acolo? m`a intrebat strengareste razand

– Normal. De ce nu s`ar mai face?

– Vin si eu!

Nu stiu daca mi`am dorit vreodata ceva mai mult decat sa`mi vad cea mai buna prietena si .. iubitul intelegandu`se. Nu.. mai mult de atat.. fiind prieteni. E ca si cum un vis a devenit realitate. (mai avem inca 99999999 de implinit 🙂 )A fost un moment magic.. si ma uitam la el, cat de fericit era si cum isi dorea sa mai stea. Sa mai stam. Sa oprim timpul si sa putem sa fim noi. Doar ca.. probabil eu m`am nascut prea tarziu sau el prea devreme.. si zarurile fusesera deja aruncate. Asa ca fericirea aia pura n`a tinut mult. Si ne`am trezit la realitate. Fiecare la a lui.

tattoo-woman-back

Traim multe de`a lungul vietii. Si multe sunt momente. Momente pe care daca le prelungesti mai mult decat sunt ele facute sa tina, distrugi toata frumusetea lor. Asa ca am invatat sa le savurez. Oricat de scurte ar fi ele si oricat de amara mi se pare realitatea pe urma. Imbratisez prezentul, pentru ca viitor e asa nesigur si trecutul atat de amar. Ma las prada sentimentului de bine din moment si sorb cate putin din el ca amintire.

Imi las amprenta in amintirea scurta. Asez putin praf de vis si sclipire in ochi. Ii pun un zambet ametitor si ii dau drumu` in eter. Imi deschid bratele si las totul sa se decanteze.Sterg lacrimi si adaug zambete in locul lor. Stiu ca nu pierdem niciodata nimic cu adevarat, castigam momente in fiecare zi. Si nimic nu ne poate fura asta.

Poate ca timpul imi va fura zambetul sau sclipirile din ochi, poate imi va lua chipul tanar , ba chiar vocea si miscarile line , poate chiar o parte din mine se va pierde cu totul. Dar stiu ca momentele ca asta, ca toate pe care le`am scris aici, nu vor fi pierdute. Vor ramane undeva, in unde, pentru cineva care va avea nevoie sa i se aminteasca de insemnatatea lor. Cu fiecare litera adaugata in cuvant in povestea asta, fiecare trebuie sa`si aminteasca… nu suntem aici ca sa alergam dupa joburi si bani, sau haine, sau fite, sau soti si sotii pe post de accesorii sau radiatoare sentimentale. Suntem aici, pentru ca printr`o minune, cineva, s`a gandit ca sufletele noastre au nevoie de dragoste. Dragostea aia care`ti face toata fiinta sa vibreze, aia care muta muntii din loc, care naste natiuni, lumina si bunatate.. dragostea aia care ne face mai buni si mai calzi.. aia care ne face sa ne numim Oameni..

Love will conquer it all

Ea