Vata de zahar

Mi’e dor sa scriu. N’am timp. Mi’e dor de timp. Timp si relaxare erau cei mai buni prieteni ai mei. Pe care din pacate i’am pierdut.

Mi’e viata putin cam haotica de la o vreme. Dar pe de alta sunt fericita. Probabil unul din motivele pentru care nu scriu. Asa se intampla cand sunt fericita, nu pot sa scriu. Si totusi fac un efort supra omenesc.

Stau pe un baldachin langa piscina dupa o zi extenuanta de munca si ma uit la un cer purpuriu in amurg. Ma gandesc la tot ce mi s’a intamplat in ultimii ani si ma minunez ca am supravietuit atator incercari. Anii astia m’au modificat si m’au modelat, nu’i regret. Mi’as fi dorit sa am parte de mai multe momente de liniste si fericire, dar toate au un rost in viata.

Singurul regret pe care’l am e ca trec anii si nu mi’am implinit visul de a avea o familie numeroasa. Ma apropii vertiginos de schimbarea prefixului. Si totusi parca toate capata un alt sens cand langa tine e un om care te face sa visezi la viitor. Fara promisiuni, fara vorbe mari. Simplu. Noi doi.

Imi bateam capul si visele intre puncte de suspensie si asteptari. Alinam dezamagirile cu resemnari. Credeam ca daca accepti un om care vine cu un bagaj prea mare din spate vine si cu traume si alte accesorii peste care nu poti sa asterni un „si au trait fericiti pana la adanci batraneti”.

Cred ca intr’un fel suntem sclavii propriilor temeri si traim cu presupuneri care ne pot distruge sansa la fericire.

Poate ca fericirea sta intr’adevar in lucruri simple si oamenii ne surprind..uneori cu lucruri frumoase.

Ea
[Simple things]