He’s one of those men who wants to save me, you know?
Oh, not religiously, not like some damsel in distress…
No, he wants to save me like he saves cigars for after dinner.
He wants to save meso he can light me up and burn me down when it pleases him most…
– Musca-ma!!
Mi'am pastrat bine anonimatul in paginile astea, pentru ca altfel am crezut ca n'as mai fi putut sa scriu tot ce imi trecea prin minte. Si totusi am decis de doua ori pana acum sa las oameni din viata mea reala sa'mi citeasca randurile. A fost un fel de dezbracare de tot ceea ce lasam sa se vada la suprafata. O invitatie in gandurile mele.
Constat uimita insa, ca nu ma deranjeaza astazi si nici nu ma inhiba in vreun fel sa scriu la fel ca si pana acum.
Pentru a nu stiu cata oara in viata asta m'am mutat. Am pierdut sirul mutarilor in atatia ani. Mereu gaseam ceva care nu'mi placea la celelalte locuri. Intr'un fel cred ca nu reuseam sa ma simt ca acasa.
Pana am gasit casa visurilor mele. A fost dragoste la prima vedere. Este casa in care ma vad crescandu'mi copiii, in care as putea sa imbatranesc alaturi de barbatul vietii mele.. Si in sfarsit mi'am gasit locul.
Adevarul e ca in ultima vreme, desi m'am tot plans ca nu mi se aseaza lucurile, este tocmai invers. M'am vindecat detoxifiat de ultima relatie. Mi’am facut si besteleala de rigoare si mi’am trasat niste directive legate de viitoarea relatie. Imi revin din toate punctele de vedere si asta se vede cu ochiul liber.
Abia astazi am realizat ca toti oamenii care ma sfatuiau sa’mi vad de drum erau sinceri. Acum, uitandu’ma in oglinda, imi dau seama cum ajunsesem.
Acum incep sa bag oxigen adanc in plamani, sa zambesc cu toata gura. Si sa’mi doresc. Din nou.
Nu stiu cum e barbatul perfect, nu’l mai astept de mult. Oricat as iubi dependenta de fericire si de un „el”, concluzionez ca independenta este absolut senzationala. Nu’mi mai pierd clipele printre initiale si dorinte irealizabile. Dar uneori ii mai admir amprentele lui D. de pe mine.
In final oamenii care sunt destinati sa faca parte din vietile noaste isi fac aparitia aparent intamplator.
Ea
[cu ochii stralucitori si briza in par]
The Story of my life.. 
Of, te înţeleg prea bine în privinţa oamenilor pe care i-ai ales şi lăsat să-ţi intre în gânduri. Din păcate, am învăţat-o pe calea cea grea, după ce mi-am şters jurnalul meu drag la care tocmai am revenit de ceva timp, deoarece am lăsat oameni care nu mai fac parte din viaţa mea să-mi citească în suflet, în cele din urmă am luat hotărârea să mă întorc la jurnalul meu de suflet şi să scriu aşa cum scriam înainte, fără inhibiţii, pentru că aici sunt eu, aici mă regăsesc, aici îmi dezbrac sufletul, deşi am încercat să fug în altă parte şi încă îmi vine să fug, pentru că aş prefera să fiu complet anonimă şi nimic să nu aducă a mine, sau să se lege de mine, în cazul în care cineva ar vrea să găsească o legătură. Dar nu aş mai fi eu în altă parte. Aşa că m-am întors la păcatele mele. Iar tu, prin rândurile tale, prin ce tocmai ai scris, mă inspiri şi mă faci sa cred că am luat decizia corectă.
Mă bucur că ţi-ai găsit căsuţa unde te simţi acasă şi că eşti mai bine. Nu e uşor, poate că nu vei avea mereu pe chip un zâmbet, important e să ne redresăm zâmbetele, iar oamenii potriviţi vor apărea.
Oamenii pe care alegi sa ii lasi printre gandurile si bucatile tale de suflet ar trebui sa se simta deosebiti. Ar trebui. Indiferent ca mai fac sau nu parte din viata ta.
Aşa-i! Ai mare dreptate. Iar eu nu ar trebui să fug de mine doar pentru că ei nu mai sunt în viaţa mea.
Exact asa e! Relatia cu tine este cea mai importanta si ea trebuie intretinuta in primul rand 🙂
🙂
😉
Oare câţi dintre toţi cei care îşi aştern gândurile într-o asemenea manieră, împart trăirile cu oameni din viaţa lor reală?
Nu cred ca multi. Nu e usor sa imparti asa ceva cu oamenii din jurul nostru..
pfff păcat:( noroc că se găsesc alţii ca noi:)
Nici cu prea multi ca noi nu’i bine :))