Ganduri

Unul din motivele pentru care n`am rezistat prea mult in Bucuresti a fost dorul de mare. Iubesc marea in orice anotimp, in orice moment. Este terapeutica. Are un ceva care te face s`o iubesti, s`o doresti si sa n`o uiti niciodata.

Cei care ajung sa ma cunoasca indeajuns de bine stiu faptul ca oricand sunt suparata ma duc sa stau pe plaja. Asa m`a gasit atunci. Bucatele pe plaja. Fumand, cred ca plangand. Fara suspine. Si era abia inceputul verii. S`a asezat langa mine pe nisip si m`a luat de mana. Avantajul faptului ca un barbat te cunoaste atat de bine este ala ca sa stie cand sa taca si cand sa fie langa tine.

Era noapte de mult cand i`am zis sa plecam de acolo. Oriunde, dar undeva sa nu stiu de nimeni. Asa ca am plecat pentru cateva zile din oras.  M`a dus undeva unde am putut sa`mi ling linistita ranile. Am stat in pat, am baut o tona de ceaiuri fortata, ne`am plimbat linistiti pe strazi in liniste si am avut ocazia sa`mi pun ordine in ganduri.

N`a fost niciodata vorba de faptul ca sunt dependenta de barbatii din viata mea. Dar mi`am dorit intotdeauna sa am pe cineva alaturi, cineva care sa ma aleaga pe mine inaintea oricui. Cineva care, daca ar fi nevoit, sa renunte la tot pentru mine, pentru ca eu stiu ca as putea sa fac asta pentru barbatul pe care`l iubesc.

Au fost mereu in viata mea destui barbati, dar n`am avut niciodata „de unde alege”. Pentru ca mai devreme sau mai tarziu toti s`au speriat. De independenta mea, de puterea de a depasi momentele, de privirea care, dupa cate am inteles ii face sa se piarda. Dar toate astea ma definesc. Si atunci ? Ma schimb pe mine, doar ca sa nu fiu singura? Viata m`a facut sa devin asa. Si fara astea, cred ca as fi fost de mult prabusita sub greutati.

Asadar, daca iese din discutie faptul ca eu m`as putea schimba, oare chiar exista cineva acolo care ar rezista langa mine?

Vara asta a fost o parada de barbati, fiecare cu destule calitati ca sa ma faca sa ma gandesc la mai mult, dar cu prea multa nesiguranta ca sa aibe cum sa stea pe langa mine destul. Si el. Nelipsit din viata mea, dar o certitudine a faptului ca impreuna, ne`am distruge reciproc.

Si acum vine optimismul specific. Asta sunt si daca vara asta m`a invatat ceva, este ca n`am sa accept mai putin decat merit, n`am sa las pe cineva sa ma schimbe doar pentru ca sunt altfel decat celelalte. Pentru ca rad zgomotos in public, sau pentru ca spun unui om direct ce am de zis, sau pentru ca stiu ca daca ma uit in ochii cuiva incepe sa se fastaceasca. Asa sunt. Si daca exista totusi exista un cineva potrivit pentru mine, atunci.. il rog sa apara mai repede.

A venit toamna, odata cu ea apar toti inapoi in viata mea. Si totusi..daca cineva ar intelege ca tot ce`mi trebuie e doar unul. Si bun. Atat.

 

Ea

Spre Revelion

Se muleaza pe sentimentul „dulce” amar de Sarbatori. Ma opresc din vorbit ce pot sa mai zic?

La vremuri noi oameni noi. Sau asa ar trebui. Dar nu de fiecare data unu si cu unu fac doi. Uneori fac trei, alteori nu fac nimic. Nu stiu sa spun cum e viata asta, dar pot sa spun ca uneori pare foarte intortocheata. Si pare asa, in general, cand lucrurile nu ies cum imi doresc eu. Si poate ca eu imi doresc prea mult, prea repede cu oamenii care`si cauta inca punctul de plecare, venire sau orientare.
Pentru mine toate astea nu inseamna nimic. Am mai vazut filmul asta. L`am vazut si pe ala in care eu sfarsesc, over and over, cu inima franta si Fat Frumos se face ca ploua. Am vazut multe filme la viata mea. Dar mi`as dori de data asta sa se faca unul nou si pentru mine. Ca m`am cam plictisit si`s prea tanara sa ma fi plictisit de pe acum de toate astea.
N`am scenariu, nici nu`mi doresc unul neaparat. Dar mi`as dori putina.. stabilitate. Un stalp. O prezenta constanta care sa nu fie psihopat, gelos, posesiv, agresiv etc. O prezenta masculina care sa vrea sa fie constanta mea in ecuatia asta. El ma iubeste. Si eu pe el. Dar uneori iubirea nu e de ajuns. Ecuatiile cu prea multe necunoscute dau batai de cap care ma fac sa vreau sa o iau pe campii mai repede decat sa stau sa gasesc solutii. Si nu`i frumos. E noroi acum pe campii.
Au trecut sarbatorile. Si ale mele au fost seci si ciudate. Cum n`au mai fost niciodata. Au trecut repede, n`am simtit niciun fior si singura frumusete a lor a fost faptul ca afara au fost 15 grade si soare. Avantaj eu ca iubesc vremea calduroasa. N`am fost singura cum as fi vrut cu disperare ci m`am trezit cu membrii familiei imputinate peste mine. Surpriza! Sau..
Dar spre sanatatea mea psihica si norocul meu am ramas in aceeasi formula. Eu. Si de Revelion ma ascund. Nu de alta dar in perioada asta am toleranta 0 in fata prostiei si mitocaniei. Asa ca ma tin in siguranta acasa decat sa sar in gatul vre`unuia.
Ma gandesc la New Year’s Resolutions si revin..

Un pahar de vin si ganduri insirate bezmetic..

Ea

Fericirea

„Fericirea este precum pisica, dacă încerci să o ademeneşti sau să o chemi, te va evita cu îndârjire; nu va veni niciodată. Dar dacă nu îi acorzi nici un pic de atenţie şi iţi vezi de treabă, o veţi găsi frecându-se de picioarele tale şi sărindu-ţi in poală.” (William Bennett)
Ma gandeam in seara asta la fericire. De fapt la diversele tipuri de fericire. Si tot gandindu`ma am ajuns la concluzia ca exista. Exista fericirea, exista barbatul perfect, exista „happily ever after” dar doar daca ai rabdare. Si credinta. Ca daca nu crezi, nu se intampla.

Concluzia? Rabda!

Am fost plecata cateva zile in pustietati. Fara semnal la telefon, fara TV, fara ziare si stiri. A fost extraordinar de minunat. A fost de vis si mi`as fi dorit sa mai tina cateva zile. Aveam nevoie de asa ceva, de fapt cred ca toti avem nevoie de asa ceva.

Asa ca daca aveti ocazia, bagajele la purtator si destinatia: cat mai retras de lume si fara posibilitati de comunicare. Va garantez ca la intoarcere viata o sa fie mult mai frumoasa si mai buna.

Cadou de noapte buna:

Asa

Trec zile si nopti. Si nu se taraie. Trec repede, repede ca le pierd sirul de multe ori. Vara numai vara nu e. Ploile astea nesuferite ma fac sa ma gandesc la toamna mai mult.

Stiu ca nu mai scriu. Nu pentru ca n`as avea ce, pentru ca n`am cuvinte. E o perioada „speechless”. E mai mult plina de trairi decat de cuvinte. Si parca e mai frumos asa. Dar cel mai aiurea e ca mi`e dor. De ceva ce n`am avut niciodata, dar cu toate astea mi`e dor de „cineva”-ul ala doar al meu.

As vrea sa muncesc ca sa ma ingrop in munca si sa nu`mi mai bat capul cu toate dorintele astea din mine. Dar in lipsa muncii ma delectez cu niste carti. Mai bine zis devorez niste carti. Am ajuns la recordul de a citi aceeasi carte de 20 de ori. Da, stiu, putin cam creepy, dar nu pot sa o las din mana.

Toti prietenii mei au probleme care mai de care mai existentiale. Prietena mea cea mai buna e suparata ca nu se marita (n`are nici macar un prieten stabil), o alta e terifiata de gandul ca s`ar putea indragosti de barbatul nepotrivit, motiv pentru care evita orice relatie, altii se pregatesc de nunta si`s in febra pregatirilor, alta are familie si copil si hoinareste prin cluburi (ma depaseste problema), altii incearca sa se hotarasca ce sa faca cu vietile lor, altii isi pun intrebari fara sa realizeze ca au raspunsurile in fata ochilor.. iar eu ma simt un simplu observator la problemele altora.

Nu ca eu nu le`as avea pe ale mele. Dar cred ca pe mine nu prea ma mai intreaba nimeni. Nu prea mai vorbesc de ceva vreme despre mine. Am observat ca oamenii vor sa fie ascultati si nu mai au rabdarea sa te asculte la randul lor. Eu ma straduiesc sa rezolv problemele familiei si intr`un final, cand mai am timp sau cuvinte, imi mai vars naduful pe aici.

Uneori cred ca oamenii isi pierd compasiunea si intelegerea. Prea ocupati sa alerge dupa diverse iluzii si idei, se pierd pe ei in goana lor idioata. Ma amuza unele din problemele lor atat de majore, pentru ca imi par lipsite de esenta. Nu ca ar fi neaparat superficiali.. dar cred ca pierd din vedere scopul lor. Pacat!

Ma uit inapoi la sutele de texte pe care le`am tot scris prin blog (aici sunt publicate doar o mica parte) si ma amuz teribil de primele texte scrise.. Evolutia e absolut incantatoare.

Noapte buna tuturor, oriunde v`ati afla!

Ea

P.S. You’ll think of me..

Fara titlu

Without questions, just enjoing life

Nu vorbesc mult de ai mei, in general. Nu pentru ca nu i`as iubi enorm. Ci pentru ca sunt cam multe amintiri care, o data rascolite, incep sa pulseze din nou. Cam de fiecare data cand au fost pusi sa ia decizii, au ales altceva decat ma asteptam.

Nu m`am plans niciodata ca mi`a lipsit ceva cand eram mica. Sau ma rog, nimic material. Nu cred ca am spus ca vreau ceva si sa n`am. Dar apoi am crescut, am plecat si evidentul s`a produs.

Nu`mi inteleg de multe ori parinti, dar intr`un final am incetat sa mai incerc. Si .. au trecut ani. Eu aici, ei acolo. Si stiu ca habar nu au cum traiesc, nu ca le`ar pasa prea tare de aspectul asta, pentru ca ei merg pe principiul „tu te descurci.. doar te`ai descurcat mereu”. Si e asa revigorant cand aud asta. E ca o alta zgarietura pe o rana care (fie vorba intre noi) nu se vindeca niciodata. Nu`ti prea da sa razi, dar inca mai invat sa trec peste.

Si de fiecare data imi zic in minte ca de voi avea vreo doi copilasi d`astia mici si dulci, n`am sa aleg niciodata intre ei. Pentru ca pentru mine, notiunea de iubire de copil depaseste orice ratiune, nu e ca si cum inima mea s`ar imparti, ci si`ar mari capacitatea de iubire. Nu judec, nu`s in masura sa fac asta, nici macar nu vreau s`o fac. Nici nu critic, cere prea mult efort si nu`i frumos. Doar spun. Pentru ca.. poate, uneori, as fi vrut sa aleaga altfel.

In seri ca asta mi`l bag pe Bocelli la maxim in urechi si ma duc in „my happy place”, intr`o lume sanatoasa din toate punctele de vedere. Fara alcool sau cofeina, ca am interzis la astea, pentru o perioada, asta daca vreau sa apuc sa traiesc si urmatorul an. Asa ca savurez Nestea si Icetea si tot ce contine „tea” prin el.

Zile grele si geroase. Prea geroase as spune eu. Iar mie nu`mi place frigul. Drept dovada nici nu am haine groase, motiv pentru care am cam dardait zilele astea. Si cand gerul bate la fereastra dimineata, cafeaua e prea putina ca sa ma tina pe linia de plutire si tigarile (sa nu incep si subiectul asta) striga de pe masa catre mine, nu e nimic altceva de facut decat sa te relaxezi (fortat) sau sa muncesti. Cum munca m`a adus aproape de epuizare anu` trecut, am decis sa fiu foarte zen anul asta. Si anume aleg relaxare.

Imi car gandurile spre canapea, la cartea mea.. spre „my happy place”.. cu speranta ca maine va fi o zi mai buna si dorinta imensa ca Fat Frumos al meu sa vina mai repede pentru ca am mare nevoie de alinare.

Ea

Later edit : Am vazut Wuthering Heights si am lacrimat pe toata durata filmului, asta asa ca sa nu`mi mai trebuiasca „happy place” mult timp de acum inainte! 🙂

Pian

Pian in miez de noapte.. pentru linistea gandurilor, pentru sentimente, pentru oameni.. pentru noi.

Si`mi iubesc zambetul.. si pofta de viata.. si linistea care se asterne peste mine in anumite momente. As vrea sa stiu cum sa impart asa o fericire cu toata planeta!

„Iubeste`ma cand merit cel mai putin… atunci am cea mai mare nevoie!”

Ea

Uneori

 

 

Uneori lucrurile ar trebui spuse clar si raspicat..

Uneori as vrea sa iau totul fara sa`mi pese de nimic. Fara sa am constiinta si remuscari…

Uneori ii multumesc lui Dumnezeu ca sunt eu.. asa.. uneori isterica si agitata, uneori frumoasa si linistita.. uneori as vrea sa ma ascund in bratele lui si sa simt ca nu ma atinge nimic.. alteori sunt wonder woman si tin lumea pe umerii mei.

Uneori mi`e dor.. alteori accept viata asa cum e…

Uneori ma intreb… alteori imi raspund…

Uneori zambesc.. alteori ma incrunt..

Uneori oamenii se tem de mine.. alteori ii las sa vada o parte din mine..

Uneori imi dau voie sa fiu vulnerabila.. doar pentru ca stiu ca pot sa ma echilibrez singura cand mi`e greu…

Uneori.. doar uneori.. am atatea vise.. doar uneori..

Maine a fost o zi deosebita.. 🙂

 

 

Ea